I feel british, oh so british!

Sfârșitul acesta de săptămână l-am petrecut, bineînțeles, la Bookfest pentru că unde altundeva aș putea eu sa fiu? Sincer, mi-am propus să nu am multe așteptări după dezamăgirea de la Gaudeamus, unde selecția de cărți a fost cam sărăcăcioasă și reducerile minuscule, așa că a venit ca o surpriză plăcută cartea pe care mi-am cumpărat-o (cu greu m-am putut limita doar la una când mi-am propus inițial să nu iau nimic, ca până la sfârșitul zilei, dacă ar fi fost după mine, să vreau să iau tot cazinoul acasă). Nu știu de ce am simțit nevoia, însă, să mă îmbrac cu inspirație britanică. Continue reading

Advertisements

Ziua și cartea

Pe lângă numeroase alte lucruri care îmi fac plăcere, de departe una din marile mele pasiuni este -suspans- cititul. Îmi place să citesc pentru a-mi îmbogăți vocabularul, pentru a cunoaște lucruri noi, pentru a face timpul să treacă mai repede… Continue reading

Roșu

Căutam de mult timp un ceai cu Aloe Vera și ieri, ieșind la o plimbare, poate inconștient am fost atrasă de roșu, am sfârșit cumpărând un volum de Soljenițîn și un ceai de la Demmers cu un cocktail de arome, printre care și aloe și pot să spun că e D.E.M.E.N.Ț.I.A.L.!!! Cât de mult iubesc ceaiurile de genul Continue reading