Am fost în Iordania

Dacă știți serialul The Big Bang Theory și sunteți super nărzi, vă amintiți că atunci când Wolowitz se întoarce din spațiu, îi înnebunește pe toți cu poveștile lui. Cam așa mă simt și eu, că am atins apogeul în viață și fac referință cu orice ocazie la același eveniment recent. Prin urmare, era de așteptat ca la aniversarea de un an, să scriu despre el pe blog. Nu știu ce mi-a luat atât.

Acum un an, septembrie 2017, am petrecut trei saptamani ce aveau să îmi schimbe pe veci veața, în Iordania. Am plănuit ieșirea asta cu aproape un an înainte, de prin noiembrie 2016. Hmm, deși cred că gândul inițial mi-a apărut chiar mai devreme. În orice caz, ce vreau să spun e că mi s-a pus pata și am făcut o misiune din a ajunge acolo.

Am mers cu o echipă de patru pesoane, inclusiv moi, pentru a lucra cu o organizație ce se ocupă de refugiații sirieni. Orașul în care am fost, Mafraq, este la cincisprezece kilometri de granița siriană și este locul cu cea mai mare concentare de refugiați. Aici e și celebra tabără Zaatari, de care probabil ați auzit.

Când mi-am anunțat dorința de a merge acolo organizatoarei, nici nu mă interesasem, nici nu mă gândisem prea mult. De fapt, nici în ziua plecării nu cred că eram suficient de informată ca să îmi asum complet experiența. Pot spune că a fost vorba de intuiție pură, mi-am ascultat inima precum m-a sfătuit Roxette și am plecat. De asemenea, nu am simțit nici că am o chemare mistică sau un ideal nobil în minte. Mai mult era curiozitatea pentru criza refugiaților, dorința de a avea o opinie sinceră și personală despre cauza aceasta ultra delicată și desigur, am simțit că vreau să fac ceva efectiv, mai mult decât #prayforAleppo. Mărturisesc că inițial chiar m-am simțit egoistă și puerilă, poate chiar vinovată că nu sunt mânată de cele mai nobile cauze. Dar nici nu trebuie! După cele trei săptămâni, nu mă mai interesa cu ce inimă am pornit. Am știut că am fost acolo și am făcut ceva, și asta e suficient.

Țin minte că în una din primele seri, stăteam pe acoperișul terasă cu o voluntară din celălalt capăt al lumii și îi spuneam sunt aici să învăț. Fără așteptări, fără o agendă în minte. Sunt aici să învăț. Mă adaptez pe parcurs. Vedem ce vine. Și cred că e cea mai eliberatoare atitudine, cea mai productivă. Alert. Gata oricând să asculți, să înveți, să iubești, să ajuți. Prietena mea m-a aprobat și instant am prins încredere în mine.

P_20170914_114627
Kit de împrietenire cu copiii

Acum, ce am făcut mai exact. Centrul unde am mers găzduiește voluntari pe termen lung ce lucrează pe programe bine stabilite și constante, și pe termen scurt, cum am fost și noi de altfel. Voluntarii sezonieri se ocupă de taskuri mici, îi asistă pe cei stabiliți acolo, ajută cu orice se ivește. În fiecare dimineață, un whiteboard se umple cu oportunități la care fie ești repartizat automat, fie ceri tu specific o anumită activitate. Așa am ajuns să merg la școală dimineața, unde făceam câte o sută șaizeci de sandviciuri până la ora zece, ne jucam cu copiii, desenam, vorbeam cu mâinile. Nu era nevoie de o limbă comună. Cu copiii se vorbește prin râs. După amiezile le petreceam în vizită la familiile de refugiați. Eram musafiri de meserie. Decent.

Organizația la care am fost nu are site sau nimic public ce aș putea împărtăși cu voi, din motive evidente de securitate. Nici poze nu prea am deoarece era interzisă fotografia pe străzi. Vă pot îndruma în viață într-un mod privat, dacă sunteți interesați de ceva similar. De la forfota de voluntari din toate colțurile lumii, până la o vizită în raiul produselor contrafăcute pe coloană sonoră de rugăciuni musulmane, trotuare din gresie de baie și ceai cu scorțișoară, Iordania e o continuă fascinație.  E prea puțin un articol pentru a exprima tot ce am simțit acolo și există o anumită prețiozitate în a păstra pentru tine niște experiențe intime.

Am rezolvat eu criza refugiaților? Nici pe departe. Am făcut o schimbare în lume? Poate prea puțin. Ce am schimbat însă radical e inima mea. Și poate cel mai important, am legat câteva relații firave în lumea asta ré.

IMG-20170912-WA0007
Festin pe covor
P_20170901_063927
A room with a view
school
Unde se întâmplă magia
P_20170904_145240
Reclamă la Cif
IMG-20170919-WA0061
Frecăm puntea
mare1
Marea Moartă
P_20170908_092907
Vedere din cetate peste Amman
P_20170908_130003
Vedere spre nimic
P_20170908_133854
Muzeu pe Muntele Nebo
P_20170908_134959
Muzeu pe Muntele Nebo
P_20170908_131637
Biserica pe Muntele Nebo
P_20170915_130624
Umbră într-un cort de beduin
P_20170915_100557
Cucu bau
P_20170915_110343
Doi cai frumoși
P_20170915_124708
Cea mai scumpă Coca Cola din viața mea
P_20170915_151608(1)
PETRA!!!!!
P_20170915_110034
Un cutio

Și încă ceva. Am descoperit că iubesc deșertul. Ceața în deșert e cea mai suprarealistă experiență ce am trăit-o!

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s