Madame Bovary c’est moi!

2018-02-23 04.07.36 1.jpg

Am mai auzit asta undeva… Da, George Calinescu în încercarea de a aduce spiritul lui Flaubert în literatura românească, cu a lui „Otilia c’est moi!”, dar aici nu facem critică literară, ci mai degrabă vreau să vorbesc despre drama faptului că Doamna Bovary suntem aproape toți. Răpusă de o infecție recurentă ce aproape m-a scos din minți, nu am avut altceva de făcut decât să stau în pat strânsă toată și să îmi distrag atenția cu ceva. În direcția asta recomand și mini-seria Comrade Detective după care sunt în delir (sau poate sunt doar antibioticele de vină) și a cărei coloana sonoră o ascult obsesiv.

Dar să revenim: cum am ajuns eu să citesc Madame Bovary?

În primul rând, este un clasic. Îl al doilea rând, citisem un articol în The New Yorker, dacă nu mă înșel, despre efectul bulversant ce îl are cartea asupra studenților și, intrigată de strategia profesorului din articol, a trebuit să o citesc.

Cine e Doamna Bovary? Emma e fiica unui fermier înstărit care, îmbătată de mirajul romanelor de dragoste ce le citește, acceptă foarte ușor căsătoria cu un medic de provincie ce foarte curând se dovedește a fi mediocru în profesia sa, cu trăsături și gesturi grosolane, nesesizate de îndrăgostita Emma, și cu o situație financiară nesatisfăcătoare. Trezită ca după un duș rece, Emma realizează că este captiva unui om pe care îl disprețuiește, lucru ce nu se sfiește să îl arate. Dă naștere unei fiice pe care nu numai că o neglijează, dar o și bruschează, dându-i de înțeles indirect cât de nedorită este. Se refugiază în cumpărături și modă, încercând să își creeze o imagine artificială a căminului fericit și a succesului social. Se aruncă în brațele a numeroși amanți ca la final, părăsită și plină de datorii, să se sinucidă.

Pe bună dreptate am spune că Doamna Bovary nu este demnă de milă, ba chiar unii mai înverșunați dintre noi ar susține că și-a meritat soarta. Eu una am fost sfâșiată de drama acestei femei. Atât de mult m-a tulburat încât m-am trezit în situația de a lăsa cartea jos uneori căci era prea mult. Emma nu e exponentul societății ei, a anilor 1860, ci e mai relevantă acum ca niciodată. Să vă explic de ce.

Citeam deunăzi un articol pe The Book of Life , proiectul lui Alain de Botton, filosoful contemporan care dorește beneficiile religiei fară religie, despre cum societatea ne afectează bunăstarea mentală. El enumera meritocrația, individualismul, secularismul, romantismul, mass-media și perfecționismul ca principale cauze. Dacă ar trebui să rezum Madame Bovary în 6 cuvinte, ăstea ar fi.

Emma își împinge soțul în efectuarea unei operații atât de experimentale încât nu era aprobată de autoritățile medicale, ce până la urmă se dovedește a fi un eșec dezastruos, mascat foarte frumos de farmacistul local. Charles trebuia să merite respectul ei în vreun fel sau altul. Refuzul de a accepta mediocritatea soțului, cât și al ei, o împinge la acte necugetate de afirmare a valorii de sine. Emma se simțea umilită.

Individualismul proclamă că fiecare dintre noi avem un destin special, ieșit din comun. A fi parte din mulțime e considerat un eșec, cel puțin inconștient. Normalitatea e un blestem. Emma își dorea orice, doar să nu fie soția unui medic anonim de provincie. Dorea aventură, bogăție, un cerc social fistichiu, mătăsuri, iubiri sfâșietoare.

Deși religia este prezentă în carte, putem vorbi de secularism datorită faptului că Flaubert prezintă umbra penibilă ritualică ce a rămas din adevărata credință, ridiculizând-o. Chiar dacă are un oarecare interes pentru lumea spirituală, ce i-ar putea oferi semnificație si perspectivă asupra vieții, Emma se lovește de bariera preconcepțiilor preotului și a superficialității acestuia. De fapt, scena e chiar hilară: de fiecare dată când Emma încearcă să spună ceva este întreruptă în mijlocul frazei de vreo remarcă tâmpă a preotului.

Îndrăgostită mai mult de ideea de iubire decât de amanții ei, Emma trece rapid prin iubiți cu disperarea unui dependent după o doză tot mai puternică, nesatisfăcut de cea precedentă. Să nu mai adăug discreția cu care trebuia să procedeze pentru a nu da de bănuit binevoitoarelor vecine cu inimă de aur ce așteptau cel mai mic zvon, o fărâmă, pentru a sfâșia în mii de bucățele, cu o poftă sălbatică, reputația dragilor lor concetățeni. Până și sinuciderea a fost mușamalizată în ziarul local ca „un accident: doamna dorea a face cremă de vanilie și a încurcat zahărul cu arsenic”.

Cred însă că lovitura de grație a constat în așteptările ce le avea de la ea, definiția proprie a succesului. Incapabilă în a-și mărturisi nefericirea în căsătorie, tânjind mereu după ceva mai bun, simțiea că este o victimă a destinului, a apropiaților, a oricui. Iubea gustul adorației unui nou iubit, era chiar dominantă în relațiile ei încercând să își desăvârșească fanteziile. Nebună după intimitate reală, se deschidea oricui, făcea declarații de dragoste magistrale, suferea teatral.

Emma e un personaj tragic, cu o adâncă suferință interioară. Deși scârbit de aspirațiile oamenilor de rând, de unde și aluzia din nume Bovary-bovină, și de ipocrizia societății în care trăia, Flaubert, deși nu a mărturisit niciodată explicit, se indentifică cu Emma. Și dacă sunt sincera, și eu. Şi noi.

Mi-e rușine de o slujbă obișnuită, chiar dacă susțin sus și tare, ca mai toți de altfel, că și gunoierul e demn de respect. Râd de anumite facultăți sau fac judecăți de valoare asupra oamenilor ce vor sa fie recepționiști, de exemplu. Îmi aduc aminte momentul finalului de liceu, în care cei ce nu mergeau la facultate aveau statut de eşecuri. Să nu mai spun că presiunea de a avea o slujbă ,,nobilă” era insane.

Privesc viața de familie cu scepticism. Cred că de vină e cântecul popular „m-am căsătorit c-un bărbat tâmpit” ce mă tem să nu îmi devină moto.

Simt presiunea de a dovedi constant de ce sunt capabilă, pentru că desigur, respectăm pe cine merită. Anxietatea ce mi-o provoacă doar gândul de a mă face de rușine e peste norme; de unde și o inhibare cronică, până și a râsului. Stupid, nu?

Credința nu numai că este luată peste picior, dar într-o anumită măsură și merită. Blocaj în anumite forme de închinare, standarde duble, figuri religioase jalnice, adevăruri biblice sucite. Cineva care, precum Emma, care poate doar fugitiv are vreun interes pentru spiritualitate, este întâmpinat de superficialitate, ritualuri goale, teologie de 2 lei. Trebuie să faci săpături serioase pentru o fărâmă de Hrană, când ea ar putea fi în văzul tuturor.

Termin să nu mă deprim prea tare. Nici pe voi nu vreau să vă întristez, de altfel. Mai degrabă să vă intrig. Nu dau o soluție și oricum nici nu vreau. Soluția și-o dă fiecare. Până la urmă liniștea stă în asumarea propriului destin, nu? Măcar asta știm sigur. Am făcut un pas.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s