Cărți cult ce m-au lăsat rece

*ediția 2017

Ca tot omul, atunci când auzi titlul de carte cult îți cresc așteptările infinit. Poate e vina titulaturii, poate nu ar mai trebui să le numim așa sau poate cărțile cult ar trebui să nu fie bune, ci grăitoare pentru o anumită zbatere dintr-un anumit moment al existenței noastre ciclice și înduioșătoare de oameni. Poate ar trebui să le lasăm să fie proaste, pentru binele tuturor.

În spiritul ultimei afirmații, pot aprecia cărțile despre care urmează să vorbesc și să le consider derapaje demne de luat în considerare și prin urmare de evitat; ca valoare spirituală, literară sau chiar emoțională însă, nu pot spune că înseamnă ceva pentru mine.

 

 

  1. banner

    The Dharma Bums, Jack Kerouac

Am început să o citesc datorită citatului celebru al lui Kerouac de care m-am îndragostit, și anume: One day I will find the right words, and they will be simple. Cartea vorbește despre călătoria spirituală a naratorului caracterizată de spiritul boem al anilor 50 și se presupune a fi continuarea romanului On the road.  Luată ca și exponent al Beat Generation, cartea are toate ingredientele: sex, droguri, religii orientale, negarea valorilor tradiționale, renunțare deliberată la bunuri personale, practic o viață de vagabondaj spiritual și fizic. Este, în ultimă instanță, o supă de senzații, frustrări și dorințe născute în urma celui de-al Doilea Război Mondial.

Pentru mine însă a însemnat o înșirurile de fapte și meditații fără nicio concluzie. O rebeliune de dragul rebeliunii. O explorare jenant de superficială a spiritualității.

2. The man in the high castle, Philip Dick

Rămânem la Al Doilea Război Mondial, de data aceasta cu o reacție diferită de cea precedentă. Philip Dick își imaginează o istorie alternativă: ce s-ar fi întâmplat dacă Germania ar fi câștigat războiul. Deja îmi placea cum sună.

Nu știu cum să-mi explic însă, dar cartea mi s-a părut teribil de plictisitoare (și eu devorez orice îmi pică în mână legat de WW2). Nimic interesant, m-a lăsat efectiv rece. Nimic memorabil legat de ea. Aștept să mă contraziceți și să îmi arătați că e o carte genială de fapt.

3. Post Office, Charles Bukovski

Aceeași poveste: am început să citesc Post Office datorită citatelor de Bukovski care îmi dădeau impresia că e un autor de neratat. Scurtă, ușor de citit și clară, cartea prezintă viața mizeră și neîmplinită a unui angajat al poștei. Viața lui e o rutină insuportabilă, protagonistul este prezentat ca victima supremă a acestui univers. Fiecare pagină te umple de furie și amărăciune.

Am găsit cartea de o vulgaritate inutilă, fară profunzime, ba mai mult am rămas cu impresia că Bukovski e doar un acrit și un frustrat. Recunosc ca uneori satira lui Bukovski e necesară și punctează foarte bine anumite lucruri, dar merită să răscolești în masa de mizerii și expresii obscene pentru câteva fraze de adevăr? Nu prea cred.

4.  The Catcher in the Rye, J.D. Salinger

Simt că deja este o temă: vulgaritate inutilă. Cartea prezintă câteva zile din viața unui adolescent cinic. Întîmplări banale de altfel, dar interesant este filtrul prin care adolescentul își trece experiențele. Aerul general e de zeflemea și miserupism, dacă mi se permite expresia.

Ca ilustrație a unei perspective de tânăr da, cartea excelează. Cu ce scop, însă? Nu simt că a mișcat nimic în interiorul meu. Provocatoare doar prin limbaj și morală inexistentă, cartea îmi pare a nu avea substanță reală.

Și în fine…

5. Love in the Time of Cholera, Gabriel García Márquez

Cartea de la care poate am avut cele mai mari așteptări. Laureat al premiului Nobel și părintele realismului magic, Gabriel García Márquez este cu siguranță o figură atât de prezentă și admirată printre cititori, încât pare aproape un sacrilegiu să am o părere negativă despre opera lui. Cartea urmărește în paralel viețile lui Florentino Ariza și a Ferminei Daza într-un univers sudamerican delicios drescris. Îndrăgostiți nebunește, dar separați de valorile sociale diferite ale familiilor de proveniență, cei doi se reîntâlnesc după 50 de ani, 9 luni și 4 zile la înmormântarea soțului Ferminei, unde Florentino își declară din nou dragostea.

Nu știu de ce sunt mai dezamăgită mai mult: pretenția ca Florentino Ariza să fie exponentul îndrăgostitului suprem sau happy end-ul siropos. După o viață plină de 622 de aventuri amoroase, Florentino tot nu poate trece peste dragostea pentru Fermina și în final, la 70 de ani, o cucerește. Cartea este, în cel mai bun caz, un roman de dragoste ce nu jignește intelectul cititorilor cu inteligență și așteptări literare ușor peste medie. Dar, atât.

 

Se prea poate să fi ratat intenția vreunei cărți, sau filtrul meu să fie mai mult subiectiv. Oricum, am atașat fiecărei lucrări linkul corespunzător de pe Okian și Book Depository pentru aceia dintre voi cărora v-am stârnit curiozitatea. Mă gandeam ce urare să fac pentru cititori, dar cred că cea mai bună e ca 2018 să fie un an al cărților răvășitoare!

 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s