Dimineața pe răcoare

Să vă povestesc rutina mea de dimineață, după cum le place americanilor să o numească. Mă trezesc la 9:30, după care timp de o oră îmi verific toate conturile de pe site-urile de socializare și poate după mă hotărăsc să mai dorm puțin. Când într-un final mă ridic din pat, îmi pregătesc un mic dejun fancy cu fructe ale căror nume nu îl știu pronunța și lapte organic fără gust de lapte.

Desigur, glumesc! Însăși termenul de rutină mă face să strâmb din nas pentru că nimic din viața mea nu pare a se întâmpla la fel. Fiecare zi are noi provocări, atât de diverse, ca să nu mai vorbesc de dragostea care te face să fii sensibil la nevoile celuilalt. Oricât mi-aș propune să am un program strict dimineața, las loc unui ,,fă asta în locul meu” sau ,,ajuta-mă cu”. Există ceva liniștitor, însă, în a avea un obicei, un lucru a cărui repetitivitate te liniștește, te asigură că e doar o zi obișnuită, fără evenimente negative.

Încerc să mă trezesc mai devreme din două motive simple: aerul de dimineață vara e magic și doresc câteva clipe pentru mine înainte să se trezească responsabilitățile. Încep prin a-mi spăla fața (relaxare maximă!), iar vara îmi place să folosesc ceva delicat, cu miros simplu sau chiar fără parfum, precum exfoliantul cremă de la Marionnaud și crema ultra-hidratantă Ivatherm. Oricum vara e o exagerare: de mirosuri, de fructe, de căldură. Îmi place să încep ziua cu ceva din capătul opus al spectrului.dm1 Acesta este momentul în care poate iau o gustare cât să nu leșin, pentru că doresc să petrec 30 de minute, chiar o oră în zilele lejere, timp în care fie rămân în camera mea cu geamul deschis, fie merg în grădină, fie merg în parc. Telefonul e silențios sau chiar lipsește, mintea mea e în momentul prezent. Mă întind și citesc ceva pentru suflet. Port un carnet cu mine să îmi notez gândurile. Îmi mai place să petrec timp în rugăciune, să îmi reamintesc adevărurile ce le vreau prezente în viața mea sau să meditez la lucrurile ce vreau să le schimb în comportamentul meu și să iau hotărâri pentru ziua ce-mi stă în față. Doar pentru un timp de o zi. E suficient. Cred că ne-am liniști mai mult dacă am gândi doar pentru o zi.

Am învățat că momentul acesta din zi este vital. Desigur, cum aleg să mi-l petrec e rezultatul unor alegeri și crezuri, dar încurajez pe oricine să își ia timpul de meditare dimineața, indiferent de crezuri sau stil de viață.

Azi am ales să merg într-un parc, a cărui singur defect e faptul că e perfect. Copacii sunt drepți, iarba are aceeași înălțime, plantele aceeași culoare. Singurul lucru imperfect a rămas lacul. Singurul izvor de inspirație, de interesant. Dacă îmi focalizez privirea printre copaci, mă întristez de materializarea setei de avere sub forma unor blocuri hidoase. Ce nu știu mulți e că sub ele a fost cândva un lac frumos, apoi părăsit, apoi astupat. Apoi au crescut trestii de beton. dmdm5dm6Pasul de tranziție spre viața cu zgomot e, desigur, o cafea. Oricine iubește cafeaua în toată frumusețea ei consideră cafeaua rece cea mai mare prostie. Să o bea cine vrea, dar nu cine iubește cafeaua. Cafeaua merită să fie savurată, apreciată. Am găsit totuși un compromis (nu îmi place acest cuvânt, dar din lipsă de unul mai bun…) pentru a mă bucura de licoarea negră pe arșiță. Un truc foarte simplu.

Pregătesc o cafea bună, proaspătă. Între timp, pun câteva linguri bune de înghețată (și ea bună; nu funcționează cu una „ieftină”, credeți-mă pe cuvânt). Se mai poate adăuga scorțișoară, miere, siropuri, nebunii. Eu am pus doar înghețata cu bucățelele-i mici de ciocolată și peste, cafeaua aburindă. Fizică elementară: caldul încălzește recele și recele răcorește caldul. Rezultatul: înghețata se transformă în cea mai delicioasă și răcoritoare spumă, iar cafeaua este la temperatura perfectă. (Apoi belșug la micul dejun.)dm7 dm4dm3dm2 Sweet mother of all foams.

Mă bucur dacă acest articol vă e de folos și vă încurajează la a lua hotărâri bune pentru o dimineață energizantă. Felul în care începem un lucru se dovedește, de cele mai multe ori, crucial. De ce să nu începem și ziua bine? Eu am găsit ce funcționează pentru mine, voi?

3 comentarii

Lasă un comentariu